Străinul

Am fost pe acasă. Mi se făcuse un  dor nebun de cei dragi. Îmi programasem sa plec mai tîrziu, pe la sfirșitul lui noiembrie insă am plecat mai devreme, din ocazie .

Niciodată na-ș fi crezut că-mi va fi atît de  dor de cei de-a casă. In  deosebi de bunici, de bunicii care-i iubesc enorm anume prin felul lor de a fi. Am fost prea încrezut în mine atunci cînd am lăsat totul și am plecat. Am plecat fără nici o meditare, fără nici o suprapunere, îngîndurare, fără nici măcar un gînd  că va sosi ziua în care voi regreta pentru alegerea proastă  pe care am făcut-o. Defapt, nu e o alegere proastă pentru toți...E o alegere proastă pentru mine, și nici măcar nu pot face față aceste-i alegeri, cu toate că cît de cît încerc.

Deacum a trecut mai bine de o lună iar eu îmi dau seama că n-am realizat nimic. Nici măcar n-am incercat să fac ceva și nici nu cred ca aș putea... Cică "E și normal că dacă nu ai încerede în tine vei avea mereu eșec la orice încercare" Unde-i logica? Atunci cînd  ești sigur de abilitățile tale, cind știi că poți, cind știi ca iți va reuși - e firesc ca-ți reușește. Pe cind atunci cind nu ești sigur ce faci? Capeți un eșec prostesc. Prostesc pentru ca cunoșteai de la inceput ca nu ești în stare pentru a reuși dar n-ai avut curajul sa accepți..."Doar încercînd păsările s-au învațat să zboare" Da, s-au învățat! S-au învățat pentru că asta a fost nevoie.  S-au invățat, la fel cum noi ne-am învațat de mici să mergem.

 Cite invățăminte - atîtea contraziceri.

Fiecare in viață își are un rol...Un rol pe care eu înca nu mi-l știu...și nici nu știu daca-l voi găsi (și iarăși nu pot accepta...și simt că trebuie...(